Viorel Avramescu vine în poezie cu o concepţie înaltă despre arta lirică. El adoptă ipostaza unul „alt Orfeu”: „un alt Orfeu se naşte în mine/ din rugina lirei,/ din sugrumarea secundei”. Totuşi nu este, pe spații mari, un poet orfic. Autor uneori livresc, nu ocoleste mitologia şi nici meditaţia pe teme sociale. Volumul său este un inventar al temelor poetice dintotdeauna, evitând doar registrul ludic, mizerabilismul şi reismul prea marcat. Se întâmplă să filozofeze despre existență și Dumnezeu, fără a fi însă un mistic, iar poeziile de dragoste apar grave şi reţinute. Nu prea des, dar sigur de sine, poetul ne dovedeşte că are abilități în prozodia clasică. Deşi declară contrariul, iubeste cuvintele şi le foloseşte cu meşteşug „Cuvintele noastre tulburi şi seci sunt false diamante,/ acoperind degetele inerte. Poezia sobrǎ si meditativă a lui Viorel Avramescu este aşezată temeinic pe un fond de cartezianism sceptic şi cere cititorului concentrare si reflectie. - Horia Gârbea