Cu Povestea unei bâlbâieli, Vida Gábor trece un prag considerat tabu în două limbi: ridică vălul de pe chipurile pe care, generații la rând, oamenii – obișnuiți și publici deopotrivă – și le-au ținut ascunse, invocând stranii argumente de conviețuire acceptabilă și toleranță, conștienți că trecerea sub tăcere nu temperează animozitățile și sentimentele profund rănite, oamenii trăind împreună în chingile propriilor convingeri, precum două cărămizi prinse în zid una de cealaltă, dar despărțite totuși de stratul de mortar. (Kocsis Francisko