- Mos Gheorghe, ce s-aude? intreba Olguta, cercetand cerul cu mana adusa deasupra ochilor. - Bat canii! - Ei! Canii! Sus, mos Gheorghe! - Bata-i sa-i bata! Zmaul lui conasu Danut. - Aha! mormai Olguta. - Lasa, ca-ti face mosu unu mai frumos! - Nu-mi trebuie! Caii se oprira si, smucind de hamuri, trecura pragul portii la trap, pe sub vajaitul zmeului strajuit de un stejar si de un marinar marunt. De-un marinar! De-un amiral avand pe buze zambetul aceluia care primi spada infrantului Napoleon. Risipa alba a caselor ograzii, cu cea din mijloc larga si adanca si stapana peste toate, rasari ca o luminoasa manastire fara turle si calugari in ochii Monicai. Sforaind, caii se oprira la scara... in freamatul de vita verde al pridvorului, zorelele multicolore cascau fraged.