„Astazi, cine are bani duce in general lipsa de stil, iar cine are stil duce in general lipsa de bani. Pe timpuri, snobismul indeplinea o anumita functie, cata vreme exponentii inaltei societati impuneau un stil care merita imitat. [...].Dar, fara modele, snobismul nu poate functiona, iar in ceea ce priveste bunul-gust si bunele maniere, modelele au disparut de mult si astfel snobismul isi traieste resemnat agonia.“ ALEXANDER von SCHONBURGUn pranz pe domeniul englez din Oxfordshire a fost dintotdeauna o piatra de incercare. Asa cum orice invitatie la masa unui aristocrat englez este o piatra de incercare. si pretinde disciplina de fier. Nu, in ceea ce priveste manierele la masa si tinuta e cat de cat usor sa te adaptezi uzantelor englezesti (When in Rome, do as the Romans do!) – conversatia, in schimb, are propriile ei legi in Anglia. Legi cu totul diferite de normele noastre continentale, unde eticheta a fost impusa, in primul rand, de geniul francez predominant in Europa la mijlocul secolului al XVIII-lea. Francezul, la randul sau, dupa credem ca stim, nu are umor, ci spirit, esprit. Diferenta fiind ca spiritul este pretios, superior si uneori chiar sarcastic, in vreme ce umorul se straduieste sa ramana inofensiv. O persoana cu umor se iubeste pe sine si isi iubeste semenii, dar poate glumi ofensator doar la adresa sa, in cel mai rau caz. Homme d’esprit nu se iubeste nici pe sine, si nu isi iubeste nici semenii si i se potriveste de minune cunoscuta cugetare a irlandezului Oscar Wilde: „Mai bine imi pierd un prieten bun, decat sa ratez o gluma buna!“