Volumul sistematizează experienţa pedagogică şi artistică a autorului, demonstrând că formarea interpretului presupune îmbinarea dintre cultura generală, cultura muzicală şi o tehnică instrumentară construită progresiv, subordonată permanent intenției expresive. Interpretarea muzicală nu este un act mecanic, ci o recreare conştientă a operei, cu accent pe intuiție, sensibilitate şi stăpânire de sine. Cartea pune accent pe necesitatea dezvoltării unei tehnici rafinate - atât în plan fizic, cât şi psihologic - însoțite de o permanentă autocritică, de un control riguros al mijloacelor de expresie şi de eliminarea rutinei, imitării şi superficialității. Autorul configurează un veritabil cod al profesiunii interpretului, în care munca sistematică, responsabilitatea artistică şi formarea unei personalități muzicale autonome constituie premisele unei arte interpretative de înaltă ținută.