Poezia Mihaelei Gudană, abstractă şi deopotrivă sentimentală, este o încercare de a exprima stările contradictorii, de extaz şi de îndoială, pe care dragostea le trezeşte într-un suflet sensibil. Obiectele, elementele concrete aproape lipsesc, exceptându-le pe cele care vin din natură: frunze, nisip, cocori. Eul poetei se identifică mai ales cu elementele mediului, mai rar cu cele ale civilizaţiei, care este mereu ocultată: „Sunt soare şi ploaie,/ Nisip mişcător în palmele tale”. Mihaela Gudanǎ încearcă în textele ei ritualuri de seducţie şi dematerializări blânde, care nu neliniştesc. - Horia Gârbea