„Este o constatare teribilă, o stare dureroasă de lucruri aceea pe care o clădește Dinescu. O viziune asupra Istoriei ca mecanism de degradare a ființelor, ba chiar a Ființei, «când vaietul și națiunea se confundă». Iar asta fără lacrimi, fără plâns de milă, dar cu gravitatea și uimirea atât de prețioasă a adolescenților. Mircea Dinescu împărtășește această gravitate și această grație.” – Eugène Ionesco